„Bătrânețea este o boală și, prin urmare, e tratabilă." - David A. Sinclair PhD, profesor de genetică la Harvard Medical School, unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni din lume
Faptul că îmbătrânim pare a fi un adevăr incontestabil. Dar dacă tot ceea ce am fost învățați să credem este greșit? Ce-ar fi dacă ne-am putea alege de fapt durata vieții?
Cercetările din laboratorul lui David Sinclair de la Harvard demonstrează cum putem încetini sau chiar inversa procesul îmbătrânirii. Experimentele de reprogramarea genetică, pe de-o parte, dar și schimbarea stilului de viață (postul intermitent, expunerea la frig, practicarea de exerciții fizice cu intensitatea potrivită și consumul unei cantități mai reduse de carne), pe de altă parte, ne ajută să trăim mai mult și mai sănătos. În viitorul apropiat nu numai că ne vom putea simți mai tineri, ci realmente vom fi mai tineri.
Lifespan propune o viziune științifică îndrăzneață despre viitorul omenirii și schimbă fundamental modul în care ne raportăm la bătrânețe.
„Pornind de la mereu tânăra sa bunică, întorcându-se la primele circuite de viață din supa primordială și proiectându-și cititorii apoi într-un posibil și incredibil viitor, Dr. David Sinclair arată că deja în prezent putem începe să nu mai vedem bătrânețea ca pe o fatalitate, ci ca pe o frumoasă și plină de vivacitate încununare a destinului nostru. Tânărul profesor de la Harvard ne convinge în Lifespan, într-un stil optimist, dar serios, că nu ajunge doar să adăugăm ani vieții, dacă nu adăugăm și viață anilor. Îi mulțumesc." - Mihai Dobrovolschi, Radio Guerrilla
Autor: David A. Sinclair PhD
Nr. de pagini: 400
ISBN: 978-606-789-205-5
Titlul original: LIFESPAN: Why We Age – and Why We Don’t Have To
Limba originală: engleză
Traducere de: Bogdan Ghiurco
Anul apariţiei: 2020
Format: 150 x 230 mm, paperback cu clape
0,440 kg