Premiul Interallié 2019
Premiul Goncourt des Lycéens 2019
Traducere din limba franceză şi note de Daniel Nicolescu
Lucrurile omeneşti pune în scenă viaţa unui cuplu de intelectuali francezi prestigioşi, Jean şi Claire Farel, el – jurnalist politic, ea – eseistă şi luptătoare pentru drepturile femeilor. Cei doi au un fiu, Alexandre, student la o mare universitate americană. O acuzaţie de viol la adresa acestuia din urmă (victimă este Mila Wizman, fiica actualului partener de viaţă al lui Claire) basculează această construcţie socială aparent perfectă, iar implacabilul mecanism judiciar ameninţă serios carierele şi destinele celor implicaţi. Scenele procesului propriu-zis, Mila contra Alexandre, demontează făţărnicia membrilor unei caste ce se consideră intangibilă şi încearcă, în acelaşi timp, să aducă lumină asupra zonei gri a „consimţămîntului” victimei în cazul unui viol.
„Un roman magistral despre degradarea raporturilor dintre femei şi bărbaţi şi despre caracterul imprevizibil al sexualităţii. Un tablou impecabil al violenţei sociale contemporane.” (L’Obs)
„Romanul descrie cu mare acurateţe noua epocă a relaţiilor dintre femei şi bărbaţi. Asemenea unui ghid montan, Karine Tuil ne conduce subtil, dar ferm pînă la marginea prăpastiei vremurilor noastre, oferindu-ne priveliştea ameţitoare a mecanismului juridic actual.” (Le Canard enchaîné)
„În Lucrurile omeneşti, Karine Tuil îşi foloseşte desăvîrşitul simţ al intrigii pentru demontarea minuţioasă a unui caz de viol.” (Elle)
„Lucrurile omeneşti aduce laolaltă cu brio toate imposturile şi abuzurile de putere tipice epocii noastre. ” (Le Figaro Magazine)
Colecție: BIBLIOTECA POLIROM -> Actual
Număr pagini: 304
ISBN: 978-973-46-8353-6
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2021
0,300 gr.